Pinocchio antic a fost dezgropat în Turcia
Publicat de MIRELA ROTAR, 11 noiembrie 2019, 18:38 / actualizat: 25 noiembrie 2019, 18:41
Picturi rupestre care datează de 1.500 de ani, inclusiv una care arată ca personajul fictiv Pinocchio, au fost găsite în vestul Turciei. Picturile au fost descoperite în timpul săpăturilor arheologice din orașul antic Laodicea din provincia vestică Denizli.
Unul dintre tablouri, o mică sculptură într-un perete de stâncă, a fost numit “Pinocchio antic”. „În primul tablou există un om cu nasul lung. Al doilea este un bust roman, iar ultimul prezintă un cleric. Omul cu nasul lung din primul tablou arată ca Pinocchio ”, a spus Celal Șimșek, șeful echipei de arheologi. Șimșek a spus că picturile reprezintă viața de zi cu zi a oamenilor din secolul al IV-lea.
Cel mai mare oraș antic din Anatolia după Efes, Laodicea, găzduiește numeroase artefacte și clădiri istorice, săpăturile au început încă din 2003. Totodată, orașul înscris în Lista Indicativă a Patrimoniului Universal UNESCO, găzduiește una dintre cele șapte biserici menționate în Biblie.
Dana Boieriu