Pieton accidentat pe DN1, Predeal-Brașov

Publicat de radiomures, 13 noiembrie 2018, 18:45
O femeie de 79 ani, din Predeal, care conducea un autoturism pe DN 1, dinspre Predeal spre Brasov, a accidentat un bărbat de 68 ani care s-a angajat în traversarea drumului național, prin loc nepermis, pe sensul de mers al autoturismului.
Femeia a încercat să evite impactul cu pietonul, dar l-a lovit cu bara din față, a ajuns pe capota mașinii, după care a fost proiectat pe partea carosabilă.
Bărbatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri. Femeia a fost testată și nu se afla sub influența alcoolului.
Traficul în zonă se desășoară pe un sens, alternativ.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Rodica Boariu