Piața românească de artă a înregistrat în 2021 un trend ascendent, cu noi recorduri de vânzare și evoluții remarcabile
Publicat de Corina Muntean, 4 ianuarie 2022, 10:34 / actualizat: 16 ianuarie 2022, 12:36
Cel puțin asta arată bilanțul realizat de cea mai mare casă de licițații de opere de artă din România, care a înregistrat cel mai bun an de până acum pe segmentul de artă contemporană.
În 2021, Casa de Licitații Artmark – principala platformă de promovare culturală din piața românească de artă a organizat 43 de licitații, ac esta fiind și anul din istoria Artmark cu cele mai multe licitații, față de 2020 în care au fost organizate 41 de licitații, respectiv 2019 cu 37 de licitații. În 2021, pe lângă mixul de opere de artă și obiecte de colecție, a evoluat profilul colecționarului, lucrările de artă au fost plătite în criptomonede, iar online-ul a devenit noua modalitate pentru achiziția artei. Top 5 al celor mai bine vândute public, în licitație, loturi de artă sau obiecte de colecție pe piața internă în anul 2021 cuprinde în ordine:
1. Ultimul Rombac 1-11, folosit pentru zborurile oficiale ale președinților Ion Iliescu și Traian Băsescu – 165.000 de euro
2. Ion Țuculescu – „Noaptea orașului” – 140.000 de euro
3. Rar exemplar al mașinii de criptat Enigma, folosit de armata germană în al doilea Război Mondial, model M2-3 – 135.000 de euro
4. Adrian Ghenie – „Untitled” – 129.000 de euro
5. Avionul prezidențial Super One-Eleven, folosit pentru zborurile oficiale ale lui Nicolae Ceaușescu – 120.000 de euro
Cele mai importante 10 tranzacții prin licitație din 2021 însumează un total de 1,23 milioane de euro, față de totalul de 1,16 milioane de euro din 2020, adică o creștere a valorii medii a unei tranzacții importante cu 6% față de 2020. Anul 2021 s-a dovedit a fi cel mai bun an de până acum pentru arta contemporană, înregistrând vânzări totale de 2,59 milioane de euro în licitațiile Artmark, față de 2020, atunci când licitațiile de artă contemporană, au totalizat 2,35 milioane de euro. Astfel, rezultatele indică față de 2020 o creștere de 10,2%. Pe de altă parte, arta clasică a înregistrat, în 2021, vânzări totale, la Casa Artmark, de 5,60 milioane de euro, apropiate celor de anul trecut, care au totalizat 5,68 milioane de euro. Dar, în 2021, majoritatea recordurilor de autor aparțin segmentului de artă contemporană. Care să fie cauza acestei evoluții? Principalul motiv este sudura lucrărilor importante de artă clasică în colecții (dincolo de cele retrase din piață în muzee), piese importante ale artiștilor muzealizați apar în piață din ce în ce mai rar. Ca o concluzie de început de an: obiectele de artă, de colecție, se apreciază odată cu trecerea timpului și reprezintă în continuare o bună oportunitate de investiție, chiar și în pandemie.
Autor: Virgil Natea
Editor: Corina Muntean
Rubrica Buzunare pline este o rubrică de profil economic realizată de Virgil Natea. Ea poate fi ascultată la Radio Tg.Mureș, pe frecvențele de 102,9 FM și 98,9 FM, de luni până vineri, în emisiunea Pulsul Zilei, la ora 11,40 și, în reluare, în emisiunea Sens unic la ora 16,45.