Ascultă Radio România Mureș Live

Piaţa de ciocolată din România

Piaţa de ciocolată din România
Foto: Foto: PUBLIKA .MD

Publicat de Corina Muntean, 21 februarie 2022, 20:52

Piaţa de ciocolată din România este estimată de analiștii financiari la peste 1 miliard de euro, în creștere cu 10 %, în ciuda problemelor cauzate de pandemiei.

De Ziua Îndrăgostiților, Dragobete, dar și de 1 și 8 Martie, ciocolata, în diversele ei forme, este nelipsită din rândul cadourilor pe care le fac românii, alături de flori și alte surprize. Pe fondul creșterii cererii, chiar și în pandemie, consumul de ciocolată a prins aripi. Cifra de afaceri a comercianților de ciocolată din România a avansat cu 11%, atingând un maximum istoric de 4,1 miliarde de lei în 2020. Chiar dacă pofta de dulce a românilor este în creștere, producția locală a scăzut în anul pandemiei cu aproape 1 miliard, ajungând la 640 de milioane de lei. Per ansamblu, piața de ciocolată (producție și comerț) s-a diminuat cu 10,7% față de maximul istoric din 2019, ajungând la 4,8 miliarde de lei în 2020. Totuși, pentru anul 2021 specialiștii firmei de consultanță Keysfin estimează o creștere a pieței de profil cu aproximativ 10% la peste 5,2 miliarde de lei. La impactul negativ al pandemiei (în special în producție) se adaugă și decizia strategică a NESTLE de la începutul anului 2019, de închidere a fabricii de la Timișoara. Reprezentanții companiei invocau atunci noile tipare de consum și deficitul de forță de muncă, într-un mediu competitiv. În primul an de pandemie, numărul de angajați a scăzut cu 18% față de 2019, la 6.300 de salariați, ceea ce a însemnat și o scădere a cheltuielilor cu personalul de aproape 20%, la 338 milioane de lei în 2020.

Din cele 774 de firme care activau în piață în 2020, mai mult de jumătate -406 au avut profit, 274 au avut pierdere, iar restul au încheiat anul 2020 cu un rezultat net nul. Este totuși o performanță per ansamblu, având în vedere că plățile restante (incluzând restanțele către furnizori și către stat) ale companiilor din piața de ciocolată au atins cel mai ridicat nivel din istorie în 2020, înregistrând o creștere cu 54% până la valoarea de 625 milioane de lei. De asemenea, perioada medie de plată a datoriilor curente s-a majorat cu 5% față de 2019, ajungând la 106 zile în 2020. Totuși, pofta de dulce în România fiind în creștere, se întrevăd oportunități de afaceri în piață, mai ales dacă pandemia va înceta. Potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică, în 2020, un român a consumat în medie 206 g de ciocolată bomboane, rahat și alte produse zaharoase per lună, cu 3% mai mult decât în 2019, iar pentru 2022 se așteaptă un consum sporit, devreme ce la sfârșitul primului semestru din 2021 (ultimele date disponibile de la INS), consumul mediu lunar a fost de 208 g de persoană.

Ciocolata rămâne așadar între preferințele românilor, fie că vorbim de cutia cu bomboane oferită de ziua îndrăgostiților sau pur și simplu un mic răsfăț în viața de zi cu zi mai ales în condiții de pandemie.

Autor: Virgil Natea

Editor: Corina Muntean

Rubrica Buzunare pline este o rubrică de profil economic realizată de Virgil Natea. Ea poate fi ascultată la Radio Tg.Mureș, pe frecvențele de 102,9 FM și 98,9 FM, de luni până vineri, în emisiunea Pulsul Zilei, la ora 11,40 și, în reluare, în emisiunea Sens unic la ora 16,45.

Rezerva de aur a României
Economic miercuri, 20 noiembrie 2024, 11:33

Rezerva de aur a României

În 2017, Germania decidea să aducă acasă lingouri de aur de aproape 31 de miliarde de dolari care erau depozitate la New York şi Paris. Nicio...

Rezerva de aur a României
Sute de cereri depuse de brașoveni și mureșeni pentru amnistierea restanțelor
Economic marți, 19 noiembrie 2024, 13:00

Sute de cereri depuse de brașoveni și mureșeni pentru amnistierea restanțelor

250 de brașoveni au depus, până la această dată, notificări la Direcția Fiscală din cadrul Primăriei Brașov, pentru a beneficia de amnistie...

Sute de cereri depuse de brașoveni și mureșeni pentru amnistierea restanțelor
Datornicii la stat mai au câteva zile pentru a beneficia de amnistie
Economic marți, 19 noiembrie 2024, 12:00

Datornicii la stat mai au câteva zile pentru a beneficia de amnistie

Termenul de 25 noiembrie pentru depunerea cererilor de amnistie rămâne în vigoare, după ultima decizie a ministrului de Finanțe care a amânat...

Datornicii la stat mai au câteva zile pentru a beneficia de amnistie
România alocă cele mai mici sume pentru îngrijirea sănătăţii
Economic marți, 19 noiembrie 2024, 10:45

România alocă cele mai mici sume pentru îngrijirea sănătăţii

Pe lângă faptul că nu acordă importanță medicine preventive, România alocă și cele mai mici sume pe locuitor pentru îngrijirea...

România alocă cele mai mici sume pentru îngrijirea sănătăţii
Economic luni, 18 noiembrie 2024, 11:30

Producția agricolă din România, în scădere

Anul trecut România a fost al şaptelea producător agricol din UE, dar modificările climatice își pun tot mai mult amprenta asupra rezultatelor,...

Producția agricolă din România, în scădere
Economic vineri, 15 noiembrie 2024, 10:29

Industria dezvoltatoare de jocuri video din România

Suntem buni la jocuri! La cele video mai precis, pe care ne pricepem să le programăm. Asta arată rezultatele industriei dezvoltatoare de jocuri...

Industria dezvoltatoare de jocuri video din România
Economic miercuri, 13 noiembrie 2024, 18:34

Noile reglementări privind stabilirea salariului minim au fost promulgate de preşedinte

Noile reglementări privind stabilirea salariului minim – adoptate de Parlament luna trecută – au fost promulgate astăzi de...

Noile reglementări privind stabilirea salariului minim au fost promulgate de preşedinte
Economic miercuri, 13 noiembrie 2024, 15:00

Certificate de amnistie fiscală emise pentru toate firmele din Regiunea Centru

Este vorba de firmele care au depus cererile până la finele lunii trecute, precizează reprezentanții Direcției Generale Regionale a Finanțelor...

Certificate de amnistie fiscală emise pentru toate firmele din Regiunea Centru