Pianista japoneză Chiyo Hagiwara va susţine duminică, 26 mai 2024, un recital la Sebeş
Publicat de Rotar Mirela, 24 mai 2024, 07:12 / actualizat: 26 mai 2024, 11:33
În 2023, am aniversat 20 de ani de la debutul artistic cu un recital la Sebeş, locul de naştere al lui Carl Filtsch. Dorinţa mea devenise acum un vis împlinit… (Chiyo Hagiwara)
Duminică 26 mai 2024, cu începere de la ora 18.00, talentata pianistă Chiyo Hagiwara, recent devenită cetăţean de onoare al municipiului Sebeş, va susţine un recital la Biserica Evanghelică din Sebeş, în cadrul evenimentului Zilele Muzicale „Carl Filtsch”.
Absolventă a Colegiului de Muzică din Tokyo, Chiyo Hagiwara a studiat împreuna cu profesori prestigioşi, numele ei fiind legat de introducerea în muzica clasică japoneză a operei micului geniu transilvănean Carl Filtsch. Întâlnirea pianistei cu compoziţiile lui Carl Filtsch a avut loc în anul 2006, prin intermediul profesorului ei, Csíky Boldiszár, iar după 11 ani, în luna aprilie 2017, CD-ul cu compoziţiile copilului minune de la Sebeş, în interpretarea pianistei Chiyo Hagiwara, a ajuns pe primul loc în Billboard Japan Top Album. Acestui succes remarcabil i se datorează accederea lui Carl Filtsch în cultura japoneză, unde se bucură astăzi de o apreciere unanimă.
Va interpreta compoziţii ale lui Carl Filtsch dar şi ale fratelui său, Joseph,unele dintre ele în premieră, iar participanţilor le va fi distribuită o broşură în limba română semnată de pianistă, în care Chiyo Hagiwara îşi deconspiră povestea ei cu micul Carl Filtsch.
În program:
Carl Filtsch: Choral, Romanze ohneWorte, Impromptu Ges-dur, Mazurka, Etude Op.10, 6 littlepreludes, Impromptu b-moll, Barcarolle, Etude Op.8, Das Lebewohl von Venedig.
Josef Filtsch: Chant de berceau Op.11, La résignation Elégie Op.14, Mazurka Op.13, No.1, Romancessans paroles Op.12.
Marţi, 28 mai, minunata mesageră a muzicii lui Carl Filtsch – pianista niponă Chiyo Hagiwara va cânta la Tg Mureş. O aşteptăm la Sala Mică a Palatului Culturii.
Autor: Margareta Pușcaș