Petrolul Ploiești a promovat în Liga I de fotbal

Publicat de Rotar Mirela, 10 mai 2022, 12:53 / actualizat: 10 mai 2022, 14:33
Luni, 9 mai, s-a disputat penultimul meci din etapa a 9-a a play-off-ului Ligii a II-a de fotbal. Petrolul Ploiești a învins Concordia Chiajna cu 2-0, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești. În urma acestui succes, FC Petrolul și-a securizat poziția de lider și a promovat, matematic, în primul eșalon. Cealaltă echipă care va… urca direct în Liga I se va decide după duelul direct dintre clujeni și sibieni.
Marți, 10 mai, de la ora 19:30, la „Cluj Arena” din Cluj-Napoca, va avea loc ultima întâlnire a rundei, derby-ul dintre Universitatea Cluj și AFC Hermannstadt. Penultima etapă a debutat duminică, 8 mai, cu jocul CSA Steaua București – Unirea Slobozia, scor 2-0.
În clasament conduce Petrolul Ploiești (cu 62 de puncte), urmată de AFC Hermannstadt (cu 57 de puncte), Universitatea Cluj (tot cu 57 de puncte), CSA Steaua București (cu 49 de puncte), Concordia Chiajna (cu 41 de puncte) și Unirea Slobozia (cu 40 de puncte).
Etapa a 10-a, ultima, este programată în 14 mai, cu partidele: Unirea Slobozia – Petrolul Ploiești, Concordia Chiajna – Universitatea Cluj și AFC Hermannstadt – CSA Steaua București.
Septimiu Cioloboc