Petrecere cu 400 de persoane, întreruptă de poliţişti la Reghin
Publicat de Corina Muntean, 3 ianuarie 2022, 16:42
Potrivit IPJ Mureş, aseară, poliţiştii din Reghin au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în incinta unei locaţii din localitate, ar avea loc o petrecere privată, încălcându-se astfel prevederile Legii 55/2020.
Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre o petrecere la care participau aproximativ 400 de persoane.
Organizatorul evenimentului a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, informează IPJ Mureș.
În continuare poliţiştii efectuează verificări pentru identificarea participanţilor şi sancţionarea lor.
Rodica Boariu