Petiţie împotriva cotelor de refugiaţi

Publicat de radiomures, 23 noiembrie 2015, 19:03
Conducerea Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania Covasna a anunţat azi că a lansat o petiţie împotriva cotelor obligatorii de refugiaţi, declanşând, în paralel, şi o campanie de strângere de semnături pentru susţinerea acesteia.
Preşedintele organizaţiei PPMT Covasna, Balazs Attila, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că acţiunea iniţiată la nivel regional a demarat săptămâna trecută, iar până acum în judeţul Covasna au fost adunate circa 600 de semnături din rândul cetăţenilor.
Potrivit acestuia, campania de strângere de semnături se va derula prin intermediul celor patru Centre de democraţie aflate în localităţile Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Baraolt şi Covasna, dar şi prin intermediul voluntarilor, în sistem door-to-door.
El a menţionat că petiţia, însoţită de semnăturile adunate de PPMT în judeţele din Transilvania, va fi înaintată anul viitor Guvernului României şi preşedintelui Klaus Iohannis.
Foto: www.wall-street.ro