Peste o sută de indicatoare rutiere din Covasna au dispărut
Publicat de radiomures, 15 ianuarie 2014, 16:13
Peste o sută de indicatoare rutiere amplasate pe DJ 121, între localităţile Târgu Secuiesc şi Covasna, au dispărut în ultima perioadă.
Autorităţile le recomandă şoferilor să circule cu atenţie sporită pentru a evita accidentele.
Managerul public al judeţului Covasna, Kovacs Odon a declarat că DJ 121 a fost reabilitat în urmă cu un an şi jumătate şi nici o clipă nu s-a gândit că indicatoarele vor fi furate. Kovacs e de părere că acestea au fost valorificate la fier vechi şi şi-a exprimat speranţa că Poliţia va da de urma vinovaţilor şi îi va sancţiona.
Înlocuirea indicatoarelor cade în sarcina Consiliului Judeţean Covasna, care administrează drumurile judeţene, iar, potrivit estimărilor făcute pe baza ofertelor de preţ, va costa între 30-40.000 de lei.
Managerul judeţului a menţionat că şi de pe alte drumuri au dispărut indicatoare de-a lungul timpului, iar în opinia sa centrele de colectare a fierului vechi ar trebui să refuze preluarea acestor materiale şi astfel să-i descurajeze pe cei care le fură.
Până la înlocuirea semnelor rutiere, autorităţile covăsnene recomandă şoferilor să circule cu prudenţă sporită.
Mara Deleanu