Peste câteva săptămâni va demara o nouă etapă a programului Casa Verde.
Publicat de radiomures, 20 mai 2011, 00:00
Programul Casa Verde va debuta oficial la 1 iunie, dată de la care toţi cei interesaţi vor putea să-şi depună dosarele la agenţiile pentru protecţia mediului.
În acest an, Ministerul Mediului a alocat 100 de milioane de lei, iar toate fondurile alocate ultimei etape a programului au fost epuizate.
18.000 de locuinţe şi-au modernizat sistemul de încălzire prin programul Casa Verde.
Un alt program care va demara peste câteva săptămâni este cel de construire a pistelor de biciclete, care este cu finanţare nerambursabilă.
Pentru acest program au fost alocate 50 de milioane de lei.
Ghidul programului de înfiinţare a pistelor de biciclete este în faza finală şi va fi publicat în Monitorul Oficial peste cel mult două săptămâni.
Raluca Creţ