Peste 21.000 de studenţi au început, ieri, anul universitar la Braşov
Publicat de radiomures, 2 octombrie 2012, 00:00 / actualizat: 4 martie 2015, 13:44
În aula „Sergiu Chiriacescu” a Universităţii Transilvania din Braşov a avut loc ieri festivitatea de deschidere a noului an universitar. Între cei 21.000 de studenţi, aproape 4.000 sunt „boboci”. Rectorul Universităţii, Ioan Vasile Abrudan, le-a atransmis tuturor că îşi doreşte să-i regăsească în număr mai mare în toate acţiunile sociale, culturale sau sportive din municipiul Braşov. El a precizat că se va acorda o mare atenţie continuării proiectelor comune dintre Universitate şi Primărie. La festivitate au fost prezenţi primarul Braşovului, George Scripcaru şi prefectul Mihai Mohaci. Acesta le-a urat studenţilor să depăşească momentele anevoioase şi să se străduiască să devină profesionişti.
Dintre cele 18 facultăţi din cadrul universităţii, 10 au caracter tehnic pregătind specialişti pentru industrie, exploatări forestiere şi silvicultură, restul de 8 facultăţi având un caracter umanist. Studenţii au la dispoziţie 16 amfiteatre, 72 de săli de seminar şi 273 de laboratoare, împărţite în 12 clădiri situate în aproape toate zonele oraşului, multe dintre ele clădiri de patrimoniu.
Adrian Munteanu