Peste o sută de contestaţii depuse la Bacalaureat în județul Covasna
Publicat de radiomures, 30 august 2016, 17:52
Peste o sută de contestaţii, majoritatea la Limba Română, au fost înregistrate în judeţul Covasna după afişarea rezultatelor la cea de-a doua sesiune de Bacalaureat.
Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean apreciază că procentul de promovabilitate va creşte la peste 20% după rezolvarea acestora.
Inspectorul şcolar general Kiss Imre a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că rata de promovare la cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului a fost de 19,45% fiind declaraţi admişi 64 din cei 329 de candidaţi prezenţi.
Potrivit acestuia, au fost depuse 118 contestaţii, dintre care 64 la Limba Română.
Rezultatele finale, după contestaţii, vor fi afişate pe 1 septembrie.