Peste două tone de produse de protecţie a plantelor au fost ridicate de poliţişti

Publicat de MIRELA ROTAR, 10 iunie 2018, 13:51
Acestea sunt periculoase pentru populaţie şi mediu și au fost ridicate de poliţişti, în urma unei acţiuni desfăşurate în Bucureşti şi 18 judeţe printre care și Braşov, Covasna, Harghita, Mureş și Sibiu.
Controalele au vizat modul în care agenţii economici autorizaţi respectă prevederile legale privind gestionarea acestor substanţe.
Potrivit Poliţiei, au fost verificate peste 620 de unităţi şi s-au constatat aproape 60 de fapte de natură penală, în special în ceea ce priveşte protecţia mediului şi traficul cu substanţe toxice.
Au fost cercetate 50 de persoane, bănuite de participarea la aceste infracţiuni. Poliţiştii au dat şi câteva zeci de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 100 de mii de lei.