PARLAMENTARE 2020/Peste 87.500 de români din diaspora au votat până la ora 7.00 (ora României)

Publicat de MIRELA ROTAR, 6 decembrie 2020, 08:25 / actualizat: 6 decembrie 2020, 18:37
Votul în străinătate la scrutinul parlamentar este în plină derulare şi astăzi în mai multe ţări, iar alte secţii urmează să se deschidă.
Cele mai multe secţii sunt în Spania, Italia, Germania, Marea Britanie, Franţa , Statele Unite, Republica Moldova, Belgia, Austria, Irlanda.
Procesul electoral se desfăşoară în intervalul orar 7.00 – 21.00, cu posibilitatea prelungirii votării până cel mult la ora 23.59 în cazurile în care mai există alegători care la ora 21.00 se află la sediul secţiei de votare sau se află la rând în afara sediului secţiei de votare, pentru a intra în localul de vot.
În diaspora sunt organizate 748 de secţii de votare.