Peste 800 de elevi au participat la cursuri de educaţie financiară, la Miercurea-Ciuc
Publicat de Rotar Mirela, 22 noiembrie 2024, 12:12
Peste 800 de elevi din învăţământul primar şi gimnazial au beneficiat de cursuri gratuite de educaţie financiară în cadrul unui program derulat Primăria municipiului Miercurea-Ciuc, în parteneriat cu fundaţia unei instituţii bancare, a anunţat, azi, autoritatea locală.
Potrivit sursei citate, programul, unic la nivel naţional, a fost lansat în 2022 şi beneficiază în continuare de sprijin, iar cursurile adresate elevilor sunt în desfăşurare.
Primăria a mai precizat că au fost informate conducerile tuturor şcolilor generale şi liceelor din oraş, iniţiativa fiind popularizată şi în rândul părinţilor şi îi îndeamnă pe toţi cei interesaţi să contacteze coordonatoarea programului, pentru a nu rata această oportunitate.
Sursa: AGERPRES