Peste 80 de automobile clasice fac paradă weekendul acesta la Târgu-Mureș și Bistrița

Publicat de MIRELA ROTAR, 31 martie 2022, 13:24
Retroparada Primăverii, organizată de Retromobil Club România va porni sâmbătă dimineața de lângă Cetatea Medievală Târgu-Mureș, urmând ca parada automobilelor să aibă loc înainte ca mașinile să se deplaseze pe traseu înspre municipiul Bistrița.
Raliul va fi de tipul time-speed-distance, iar participanții vor parcurge traseul cu viteze scăzute, scopul fiind parcurgerea traseului în timpul propus de organizatori.
La eveniment vor participa zeci de mașini clasice și de epocă care vor parcurge un traseu pe drumuri mai puțin circulate, spune organizatorul paradei, Robert Laszlo:
O să parcurgem o distanță de circa 150 km pentru că nu mergem pe drumurile principale, vom merge pe Voievodeni- Breaza, trecem și prin Lechința și asa ajungem și la Bistrița. În total la eveniment vor participa aproximativ 80 de mașini din Mureș și Bistrița.
La Târgu Mureș o să fie expuse 50 de mașini din care 30 vor pleca în raliu, iar printre mașinile care vor fi przente se numără Mercedes SL, diverse tipuri de Cadillac sau Volkswagen Carmendia.
Expoziția automobilistică de sâmbătă de la Tg.Mureș va începe la ora 10 și se va încheia la ora 13 când se va porni la retroparada catre Voivodeni – Conacul Zichy.
Programul va continua duminică de la ora 9,00 în centrul mun. Bistrița.
Vlad Todoran