Peste 8 mii de apartamente din Braşov nu au în continuare apă caldă

Publicat de radiomures, 26 august 2015, 13:58
Adunarea Generală a Acţionarilor Tetkron, care va avea loc astăzi, va lua în discuţie situaţia în care se află compania, urmând să se decidă fie completarea Consiliului de Administraţie, fie numirea a cinci noi membri ai acestuia.
Pentru a avea loc, la AGA Tetkron vor trebui să fie prezenţi cel puţin 14 consilieri locali. Aceştia ar trebui să detensioneze situaţia şi să numească un consiliu de administraţie funcţional, care să numească, la rândul său, o conducere a companiei. În urma cercetărilor din dosarul Tetkron – Bepco, trei dintre membrii CA-ului Tetkron au demisionat, iar ceilalţi doi, plus preşedintele, sunt suspendaţi. Pe de altă parte, Federaţia Asociaţiilor de Proprietari Braşov, care reprezintă interesele asociaţiilor, a anunţat că, în cazul în care întreruperea furnizării agentului termic se întinde şi dincolo de 15 septembrie, este pregătită să întreprindă toate demersurile necesare, inclusiv cele juridice, pentru reluarea furnizării apei calde menajere şi pentru a ne asigura că în sezonul rece va fi rezolvată încălzirea apartamentelor racordate la sistemul centralizat.
Dorin Dușa
Foto: www.radioblaj.caritas-blaj.ro