Peste 7500 de mureșeni beneficiază de pensii internaționale
Publicat de APETRI MARGARETA, 2 august 2023, 12:07
Este vorba de cetățenii români care au muncit legal cel puțin într-un stat european și care pot beneficia de aceste pensii denumite comunitare fiindcă se referă la statele Uniunii Europene.
Condiția de bază este ca beneficiarul să fi muncit legal și în România, a precizat pentru Radio Tg.Mureș directorul casei de Pensii Mureș, Eugenia Neagoe:
În total, noi avem în plată aproximativ 7500 de cetățeni. În ce privește dificultatea procesului birocratic, acesta depinde de domiciliu. Dacă omul locuiește în Mureș e mai simplu ca acesta să vină la Casa Județeană de Pensii, unde se declanșează procedura. Dacă însă are domiciliul în oricare țară membră UE, persoanele trebuie să se ducă la casa de pensii de care aparține după domiciliul pe care îl au și acolo se declanșează procedura de pensionare. Nu avem cereri mai vechi de 6-7 luni.
Mai beneficiază de pensii internaționale cetățenii români care sunt etnici germani sau maghiari și au muncit în alte țări europene, de care se ocupă casele de pensii din Mureș, Bihor, Cluj și Sibiu.
Autor: Valeriu Russu