Peste 730 de milioane de lei, alocați de Guvern județului Mureș
Publicat de radiomures, 20 iulie 2017, 11:49
Suma totală a finanțării proiectelor aprobate prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2, se ridică în județul Mureș la 737,5 milioane de lei.
Sute de mii de locuitori ai județului vor beneficia de condiții mai bune, inclusiv de educație, odată cu finalizarea lucrărilor, precizează PSD Mureș într-un comunicat.
Banii alocați vizează cu prioritate rezolvarea nevoile comunităților privind construcția și modernizarea de creșe și școli, alimentarea cu apă, rețeaua de canalizare, construcția, amenajarea ori modernizarea drumurilor.
Suma disponibilă pentru construirea ori modernizarea creșelor și școlilor este de 90,3 milioane de lei, pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare s-au alocat 267 de milioane de lei, iar pentru reabilitarea sau amenajarea drumurilor și podurilor resursa financiară pentru următorii trei ani este de peste 350 milioane de lei.
La nivel național, Programul Național de Dezvoltare Locală 2 înseamnă un efort de 30 de miliarde lei, angajat până în 2020.
Alina Andrei