Peste 7 milioane de români au făcut, până acum, cel puţin o doză de ser anti-COVID

Publicat de MIRELA ROTAR, 1 noiembrie 2021, 07:37
Dintre aceştia, aproape o jumătate de milion s-au vaccinat doar săptămâna trecută. Specialiştii fac, în continuare, apel la populaţie să se imunizeze, pentru că aceasta este soluţia limitării răspândirii coronavirusului, după cum explică şi preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, Doina Azoicăi.
Numărul cazurilor noi de covid a scăzut uşor în ultimele zile – ieri s-au anunţat aproape 7 mii 500. Incidenţa medie, la nivel naţional, a coborât, astfel, sub 10 cazuri la mia de locuitori. Mai sunt 12 municipii sau oraşe mari cu incidenţe peste 15, iar, în capitală, acest indicator a scăzut la 14,43.
Cu toate acestea, numărul persoanelor internate în spitale rămâne ridicat – peste 20 de mii. Dintre acestea, 1.874 sunt în stare gravă, la terapie intensivă. Autorităţile au raportat ieri, de asemenea, alte 427 de decese asociate infecţiei cu coronavirus.