Peste 500 de incendii la nivel naţional, într-o lună şi jumătate

Publicat de Corina Muntean, 20 noiembrie 2019, 18:37
Peste 500 de incendii, care s-au soldat cu 26 de morţi şi 57 de răniţi, s-au înregistrat, la nivel naţional, în perioada 1 octombrie – 15 noiembrie, a informat, azi, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
Pompierii atrag atenţia că necunoaşterea regulilor de prevenire, asociată de multe ori cu neglijenţă, conduce în fiecare an la incendii în peste 6.500 de locuinţe.
Potrivit sursei citate, în perioada sezonului rece, un factor generator de situaţii de urgenţă cu urmări grave îl reprezintă exploatarea cu defecţiuni sau improvizaţii a instalaţiilor electrice sau suprasolicitarea acestora prin conectarea simultană a mai multor consumatori, în special mijloace de încălzire de tipul reşouri, radiatoare, aeroterme.
Totodată, exploatarea necorespunzătoare a instalaţiilor şi consumatorilor de gaze naturale sau a buteliilor de aragaz poate genera situaţii de urgenţă.