Peste 450 de fermieri mureșeni au primit acciza pe motorină pe anul trecut

Publicat de Corina Muntean, 16 aprilie 2019, 15:31
Sumele au fost virate de APIA, la finele săptămânii trecute, Mureș, pentru acciza redusă la motorina utilizată în agricultură, aferentă trimestrelor III și IV.
Purtătorul de cuvânt al APIA Mureș, Constantin Citirigă, a precizat că plata totală efectuată pentru jumătatea a doua a lui 2018 este de peste 5 milioane de lei:
Pentru trimestrul III sunt 291 de beneficiari în sectorul vegetal, suma plătită fiind de peste 2,8 milioane de lei, respectiv 162 de beneficiari în sectorul zootehnic, cu o plată cumulată de 562.000 de lei. În trimestrul IV, atât numărul de beneficiari cât și suma plătită au fost mai mici, fapt explicabil prin condițiile meteo precum și pentru că unii dintre beneficiari au atins deja plafonul anual. Acest cuantum al ajutorului de stat este de 1,74 lei pe litru, și se va înmulți cu cantitatea de motorină acceptată de instituția noatrp și se va regăsi în conturile fermierilor.
Pentru 2019, APIA Mureș a primit și a aprobat 555 de cereri de acord prealabil de la fermieri, cărora li se va deconta motorina consumată în cursul anului.
Valeriu Russu