Peste 400 de vaccinuri anti-COVID, administrate într-o zi în Mureș

Publicat de MIRELA ROTAR, 23 iulie 2021, 16:24
Ieri au fost administrate peste 400 de inoculări de vaccinuri anti-COVID în județul Mureș dintre care aproape 80% au fost prima doză iar restul, rapeluri.
A fost una din cele mai bune zile din acest punct de vedere, cel puțin din ultima perioadă, când a scăzut numărul de doze administrate la nivel național.
De asemenea, mai bine de jumătate din cei cu prima inoculare, au primit, de fapt, o doză unică la medicul de familie.
Vaccinarea la medicul de familie merge mai bine față de cea din centre, motiv pentru care de la 1 august va fi, din nou, restrâns programul lor de funcționare.
În plus, vine și perioada concediilor de la 1 august, a precizat pentru Radio Târgu-Mureș șeful Direcției de Sănătate Publică Mureș, dr. Iuliu Moldovan:
Ieri au fost făcute 410 inoculări, prima doză și rapeluri. Partea bună este că au fost 320 cu prima doză și 90 cu rapel. E bine pentru că am avut și zile cu 200 sau cu 300 de inoculări pe zi. În general, la mijlocul săptămânii sunt mai mulți. Nu știu de ce… Din cele 320 de doze, 165 sunt efectuate de către medicii de familie. Deci, jumătate din prima doză au fost făcute în cabinetele medicilor de familie iar jumătate, în centrele din județ. De la 1 august fiecare (centru) în va modifica programul. E și perioadă de concediu și o să aibă zile mai puține. Încă o dată o să mai restrângem programul de luna viitoare, în urma analizei cu centrele.
În Municipiul Târgu-Mureș vor mai rămâne deschise de luna viitoare doar două centre, spun autoritățile sanitare care încă analizează care vor fi locațiile cele mai potrivite pentru a rămâne deschise în continuare.
Cristina Bulbescu