Peste 40 de hectare de vegetaţie uscată au ars în două incendii izbucnite ieri pe raza judeţului Covasna

Publicat de radiomures, 8 martie 2016, 13:21
Primul incendiu a avut loc în zona localităţii Bixad, iar pentru stingerea acestuia au intervenit pompierii voluntari din localitate cu sprijinul serviciilor profesioniste ale Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Covasna. În urma incendiului, a cărui cauză probabilă o reprezintă focul deschis, au ars aproximativ 40 ha de vegetaţie uscată şi mestecăniş.Eforturile de lichidare a incendiului de către pompierii militari şi voluntari au durat aproximativ 6 ore.
În cursul serii trecute, un alt incendiu de vegetaţie uscată a izbucnit la ieşirea din Târgu Secuiesc spre localitatea Catalina.Un echipaj din cadrul Secţiei de pompieri Târgu Secuiesc s-a deplasat la faţa locului şi a lichidat incendiul în aproximativ 30 de minute. Suprafaţa afectată de flăcări a fost de aproximativ 4 ha, iar cauza probabilă a incendiului o reprezintă o ţigară nestinsă, a precizat conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Covasna.
Mara Deleanu
Foto: www.rasunetul.ro