Peste 4.500 de viroze respiratorii și pneumonii, într-o săptămână, în Mureș

Publicat de Corina Muntean, 15 octombrie 2020, 16:27 / actualizat: 17 octombrie 2020, 12:12
Din luna octombrie, medicii de familie au început să raporteze din nou săptămânal, pentru o perioadă de 6 luni, cazurile de infecții respiratorii sezoniere înregistrate în cabinetele lor.
Nu a fost confirmat nici un caz de gripă, în schimb, câteva zeci de infecții respiratorii și pneumonii au necesitat internare din cauza formelor grave de boală.
Totuși, față de sezonul trecut, în aceeași perioadă, s-au înregistrat cu 1.000 de îmbolnăviri mai puține, a precizat pentru Radio Târgu-Mureș șeful DSP Mureș, dr. Iuliu Moldovan:
Nu avem nici un caz de gripă până acum, cum nu am avut nici în sezonul trecut în același interval de timp. Anul acesta, în ultima săptămână au fost 3.664 de viroze iar anul trecut în aceeași săptămână, adică săptămâna 41, au fost 4.103 viroze. Pneumonii am avut 885 în săptămâna 41 anul acesta iar anul trecut – 1.459. Numărul cazurilor sunt mai puține față de anul precedent. Și în săptămâna 40 a fost cam aceeași situație.
Pe de altă parte, cresc și infectările cu noul coronavirus, astfel că incidența cazurilor a depășit rata de 1,5 la mia de locuitori în ultimele două săptămâni iar în ultimele 24 de ore au fost raportate 123 de noi infectări în județul Mureș.
Cristina Bulbescu