Peste 350 de structuri de primire turistică, în Harghita

Publicat de radiomures, 25 aprilie 2016, 15:18
În judeţul Harghita funcţionează 357 de structuri de primire turistică, majoritatea fiind pensiuni turistice şi agro-turistice, preferate de turiştii din ţară şi străinătate care vor să descopere frumuseţea zonelor rurale, se arată într-un raport al prefectului Adrian Jean Andrei asupra stării economico-sociale a judeţului pe anul 2015.
Prefectul a arătat că cele mai frecventate zone şi localităţi din judeţ sunt: zona Ciucului, zona Băile Tuşnad, Lacul Roşu şi Cheile Bicazului, Borsec, zona Praid, Izvorul Mureşului, Corund, Cristuru Secuiesc.
O activitate însemnată au şi cele două tabere şcolare, de la Homorod-Băi şi Chirui, şi campingurile de Băile Tuşnad, Vlahiţa, Harghita – Băi, Toplita sau Gheorgheni, cazările în aceste unităţi depăşind semnificativ media naţională şi regională.
Potrivit sursei citate, activitatea pensiunilor este destul de însemnată, iar în ultimii ani aceasta s-a intensificat mai ales în localităţile Zetea, Lăzarea sau Praid, datorită dezvoltării turismului rural.