Peste 320.000 de lei amenzi pentru munca la negru, în Mureș

Publicat de radiomures, 9 octombrie 2017, 13:21
Inspectorii de muncă au descoperit, luna trecută, 14 mureșeni care munceau fără forme legale, iar 29 prestau muncă nedeclarată.
Domeniile de activitate ale angajatorilor cu probleme sunt comerț, producție, restaurante, baruri, asociații de proprietari, termoizolație, protecție și pază.
O parte din aceste cazuri au fost sesizate de către angajați, iar altele au fost descoperite la controalele tematice.
De cele mai multe ori, activitatea unui inspector de muncă seamănă cu cea a unui detectiv, spune inspectorul șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Mureș, Eva Man:
Munca unui inspector de muncă, să înțelegeți, este ca munca unui detectiv în domeniul legislației muncii. Avem o bază de date pe care o consultăm, în momentul în care pornim într-un control, dar când începem să facem verificări luăm fiecare om în parte și urmărim luni de zile, ani de zile tot ceea ce înseamnă activitatea lui. Verificăm dacă a avut concediu de odihnă, cum a figurat, dacă a lucrat ore suplimentare, ore de noapte.”
În cursul lunii septembrie inspectorii de muncă au efectuat 53 de acțiuni de control la firme din județul Mureș.
S-au aplicat sancțiuni contravenționale la 36 de agenți economici, 10 dintre ei fiind sancționați pentru muncă nedeclarată.
Au fost aplicate 58 de sancțiuni contravenționale, din care 29 de amenzi în cuantum de 323.300 lei și s-au dispus 194 de măsuri obligatorii, pentru deficiențele constatate.
Cristina Bulbescu