Peste 300 de mușcături de căpușe, la UPU Tg. Mureș
Publicat de MIRELA ROTAR, 5 august 2021, 14:06 / actualizat: 11 august 2021, 8:12
70% din cazuri au fost înregistrate în luna iunie care a fost o lună ploioasă.
În plus, au mai fost câteva cazuri și la debutul sezonului, în luna mai, spune șefa Unității de Primiri Urgențe SMURD Târgu-Mureș, dr. Maria Salanța:
Pe lunile iunie și iulie am avut 316 cazuri dar cu specificarea că 224 au fost în luna iunie care, știm cu toții, a fost o lună foarte ploioasă. În mai au fost foarte puține cazuri. Luna aceasta mai sunt cazuri dar absolut izolate, deci nu sunt multe cazuri.
UPU SMURD Târgu-Mureș gestionează în continuare și cazurile de Covid, chiar ieri fiind două persoane internate, mai spune medicul șef, Maria Salanța:
Avem și Covid. Din fericire, nu avem cazuri multe dar mai sunt: 2, 3, 4… Vin și la noi, iar unii au fost descoperiți când și-au făcut testul pentru a pleca în concediu… Ieri, de exemplu, am avut 2 cazuri care ambele au fost internate. Din fericire, numărul nu este mare, sperăm să rămână tot așa dar important este ca populația să nu creadă că s-a terminat și să păstreze măsurile minime de igienă…
Mureșenii sunt sfătuiți să respecte, în continuare, restricțiile privind distanțarea, purtarea măștii și evitarea aglomerărilor pentru a limita răspândirea virusului.
Cristina Bulbescu