Peste 300 de milioane de euro donați pentru reconstrucţia catedralei Notre-Dame
Publicat de MIRELA ROTAR, 16 aprilie 2019, 12:23
Familia de industriaşi francezi Pinault, care prezidează grupul de lux Kering, a deblocat 100 de milioane de euro.
Şi familia Arnault, care deţine grupul de lux, Louis Vuitton, a anunţat o donaţie de 200 de milioane de euro pentru fondul dedicat reconstrucţiei Notre-Dame.
Faimoasa catedrală pariziană, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice ale Franţei, a fost devastată de un incendiu violent, care a durat mai bine de 12 ore şi care i-a afectat structura şi a făcut să se prăbuşească turla sa în formă de săgeată, înaltă 93 de metri.
Focul a distrus acoperişul, însă zidurile exterioare şi cele două clopotniţe nu s-au prăbuşit.
Cauza dezastrului este încă necunoscută, iar autorităţile continuă ancheta.