Peste 300.000 de hectare de teren sunt calamitate de secetă

Publicat de radiomures, 10 august 2016, 08:36
Anunţul a fost făcut de ministrul agriculturii, Achim Irimescu. El spune că notificările primite de minister din teritoriu privind seceta sunt din ce în ce mai multe, iar zonele cele mai afectate sunt în sudul ţării şi în nordul Moldovei, în special la culturile de porumb şi floarea-soarelui.
Demnitarul a precizat că nu poate estima deocamdată sumele care vor fi alocate pentru despăgubiri, dar a menţionat că anul trecut s-a cheltuit doar jumătate din suma prevăzută.
Pe de altă parte, ministrul Achim Irimescu a anunţat că se lucrează la un proiect pentru reorganizarea sistemului de cercetare-dezvoltare în agricultură, silvicultură şi industrie alimentară, care ar urma să fie trimis spre adoptare la începutul lunii viitoare.