Peste 3.000 de crescători de animale din Mureș vor primi subvenții prin APIA
Publicat de MIRELA ROTAR, 3 mai 2022, 11:32
Sunt trei forme de sprijin pentru susținerea activității fermierilor în anul 2022, în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, pentru crescătorii de vaci, porci și oi.
Purtătorul de cuvânt al APIA Mureș, Constantin Citirigă, precizează că cererile de solicitare pentru aceste ajutoare se depun până pe 12 mai, inclusiv:
De mare interes pentru noi și estimăm că aici vom avea cel mai mare volum, ne așteptăm la aproximativ 3000 de cereri, este sectorul creșterii bovinelor. Sunt eligibili cei care dețin minimul trei capete la 31 ianuarie 2022. Din experiența anilor trecuți, credem că va fi în jur de 40-50 de euro pe cap eligibil, iar în sectorul creșterii suinelor avem ajutor de 10 euro pe UVM. În sectorul creșterii suinelor și al păsărilor nu ne așteptăm la mai mult de 30 de cereri, prioritar și mai mult ca sigur vor veni marii crescători de suine și de păsări din județ.
Valoarea totală a ajutorului ce poate fi acordată pentru fiecare beneficiar nu depăşeşte echivalentul în lei a 290.000 euro, iar APIA va face plata până pe 30 iunie.
Informații privind beneficiarii și Ghidurile solicitantului sunt pe site-ul APIA www.apia.org.ro, la linkul: Ajutoare pentru susţinerea activităţilor agricole din sectoarele suin / avicol / bovin / ovine – caprine / legume-fructe, cartofi și vitivinicol în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19 – APIA
Valeriu Russu