Peste 250 de alergători la Memorialul ,,Szász Albert”
Cea de-a 20-a ediție a Memorialului ,,Szász Albert” a reunit, sâmbătă, la start peste 250 de concurenți, copii și adulți.
Publicat de Rotar Mirela, 26 octombrie 2024, 13:33 / actualizat: 26 octombrie 2024, 23:45
Competiția, organizată Clubul Master Ski&Bike Tg.Mureș, s-a desfășurat la Platoul Cornești și a cuprins două probe, respectiv cele de sprint (5 km) și distanță lungă (11,6 km), precum și un concurs dedicat copiilor.
La sprint, primul care a trecut linia de sosire a fost Kacsó Magor, care a fost cronometrat cu timpul de 25 minute și o secundă. Podiumul clasamentului general a fost completat de Marius Zaharia, respectiv Frunza Rajmond.
La distanță lungă, victoria a revenit, conform așteptărilor, lui Kovacs Szabolcs, cu timpul de 47 minute și 22 secunde. Pe locurile II și III s-au clasat Viorel Tams, respectiv Bánzai János. Dintre fete, prima ajunsă la finish a fost Tuzson Agnes.
Radio Tg.Mureș a fost partener media al evenimentului și a fost reprezentat în competiție de patru alergători. Farkas István a sosit al 5-lea în ierarhia Open masculin de la proba de distanță lungă și a fost al doilea la categoria sa de vârstă, iar Laura Iclozan a fost a treia la Open feminin și a câștigat categoria sa de vârstă. La proba de 5 km, Lavinia-Nicoleta Ghișa s-a clasat și ea pe prima poziție la categoria sa de vârstă. La 5 km a concurat și Szász Attila, care a fost și unul dintre principalii organizatori.
Competiția este organizată din 2004 în memoria fostului antrenor de atletism, profesor, sportiv și director de școală, Szász Albert. Pe lângă comemorare, scopul concursului este de a promova bucuria unui stil de viață sănătos și a sportului.
Evenimentul de sâmbătă a constituit prima etapă a competiției 4 Run 4 Fun, organizată de 9 ani de către Clubul Master Ski&Bike Tg.Mureș. Celelalte trei etape, Stone Bear Race, Memorialul Klósz Péter și Cursa Moș Nicolae, vor avea loc la 9 noiembrie, 23 noiembrie și 7 decembrie 2024.
Autor: Valeriu Voaideș