Peste 200 km de drumuri din Braşov, Covasna, Mureş, Sibiu şi Vaslui vor fi refăcute

Publicat de radiomures, 4 ianuarie 2018, 10:23
Acestea vor fi reabilitate cu fonduri de la Uniunea Europeană. Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene anunţă semnarea a 6 proiecte, valorând peste 800 de milioane lei de, prin care se vor reabilita 230 km de drumuri în judeţele Braşov, Covasna, Mureş, Sibiu şi Vaslui.
Contractele de finanțare cuprind modernizarea drumului interjudeţean Covasna-Braşov, care face legătura între drumul naţional DN 12 şi drumul naţional DN 13, reabilitarea drumului judeţean „Interjud. Covasna-Braşov” prin Malnaş Băi, Baraolt, Augustin şi Maieruş – tronson Covasna, Reabilitarea DJ 106 Agnita-Sighişoara și modernizarea drumurilor judeţene DJ151b şi DJ142, Ungheni (dn15) – Mica – Tîrnăveni (DN14a) din Judeţul Mureş.
Valeriu Russu