Peste 200 de posturi din învățământ vor fi scoase la titularizare în acest an
Publicat de Rotar Mirela, 24 aprilie 2024, 15:00 / actualizat: 25 aprilie 2024, 8:09
De azi până vineri, consiliile de administrație ale inspectoratelor școlare aprobă lista posturilor didactice sau catedrelor vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată. Acestea vor fi publicate în vederea ocupării prin concurs pentru anul școlar 2024-2025.
În județul Mureș procesul este în plină desfășurare, iar peste 200 de posturi vor fi disponibile, începând din toamnă, spune inspectorul școlar general adjunct, Antal Levente-Mihaly.
Avem un număr de 217 posturi titularizabile, cele mai multe fiind la educație fizică și sport specializată, pentru LPS-uri și CSS-uri, apoi educator puericultor, educator, matematică, fizică, chimie și discipline tehnice.
Concursul național de titularizare va avea, în acest an, proba scrisă în 17 iulie, iar cei interesați pot găsi toate informațiile necesare pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Mureș.
Autor: Raluca Creț