Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Peste 200 de polițiști mureșeni vor fi la datorie în aceste zile

Peste 200 de polițiști mureșeni vor fi la datorie în aceste zile
Foto: Foto: Facebook/Poliția Română

Publicat de MIRELA ROTAR, 26 aprilie 2019, 15:37

În perioada 26 aprilie – 2 mai, peste 200 de poliţişti vor acţiona zilnic, iar activităţile vor fi desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.
Astfel, peste 120 de polițiști de ordine publică, 20 de investigaţii criminale, 40 de la poliţia rutieră și 20 de la alte structuri, vor asigura ordinea și liniștea publică, în această perioadă.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș, Emanuela Rugină:

Pentru siguranţa publică a cetăţenilor, în noaptea de Înviere, peste 150 de poliţiştii vor fi prezenţi, suplimentar faţă de dispozitivul curent, la toate cele peste 300 de lăcaşuri de cult, mânăstiri şi biserici, precum şi în zona adiacentă acestora, cu echipaje special constituite, în vederea evitării oricăror evenimente nedorite. Totodată, în aceleaşi zone, fluidizarea traficului va fi asigurată de agenţii de poliţie rutieră. Echipaje de intervenţie sunt pregătite pentru a gestiona orice situaţie de natură să afecteze siguranţa credincioşilor care celebrează Învierea Domnului. Astfel, vor fi constituite dispozitive de ordine publică în zona lăcaşelor de cult, unde se desfăşoară slujbele religioase, precum şi în zonele turistice şi de agrement. Modul de asigurare a pazei obiectivelor economice, de colectare, transport şi depozitare a valorilor monetare se vor afla de asemenea în atenţia Poliţiei.

Polițiștii le transmit mureșenilor câteva sfaturi simple, care să îi ferească de hoți, în special în locurile aglomerate.
Emanuela Rugină:

Când vă aflați la cumpărături, evitaţi să aveţi asupra dumneavoastră sume mari de bani, în numerar. Când achitaţi cumpărăturile, nu scoateţi toți banii, ci doar cât este necesar. Atunci când efectuaţi plata cu cardul, tastaţi codul PIN cu discreţie, pentru a nu fi observat de cei din jur. La cumpărături nu purtaţi portofelul în plase, iar în mijloacele de transport în comun sau atunci când staţi la rând pentru cumpărături, nu vă înghesuiţi şi nu permiteţi să fiţi înghesuiţi, pentru că veţi avantaja hoţii. Dacă sunteţi împins ”din greșeală” în astfel de locuri, verificaţi-vă imediat buzunarul unde țineți banii sau geanta, pentru a fi siguri că nu sunteţi victima unui hoţ.

Pompierii au verificat deja bisericile din județ și au dat indicații pentru prevenirea incendiilor.
Totuși, ei le recomandă cetățenilor să urmeze câteva sfaturi simple, care pot face diferența dintre sărbători liniștite și tragedii.
Purtătorul de cuvânt al ISU ”Horea” Mureș, Cristian Virag:

Dorim să atragem atenția asupra faptului că lumânările aprinse trebuie ținute la o distanță de siguranță de haine, păr sau mobilier sau alte obiecte de cult din materiale combustibile din interiorul bisericii, iar parcarea autovehiculelor în vecinătatea bisericilor să se efectueze astfel încât să nu se diminueze gabaritele căilor de acces pentru intervenție al autospecialelor pompierilor sau să fie împiedicat accesul la hidranții exteriori.

Și jandarmii vor fi la datorie în aceste zile.
Ei vor gestiona situațiile de aglomerație din jurul bisericilor și vor interveni dacă situația va degenera.

Raluca Creț

O echipă de la Salvamont Braşov participă la acţiunea de căutare a pompierului căzut în lacul Siriu
Social sâmbătă, 19 aprilie 2025, 10:19

O echipă de la Salvamont Braşov participă la acţiunea de căutare a pompierului căzut în lacul Siriu

O echipă de căutare-salvare din cadrul Serviciului Public Judeţean Salvamont – Salvaspeo Braşov s-a deplasat astăzi la barajul Siriu, în...

O echipă de la Salvamont Braşov participă la acţiunea de căutare a pompierului căzut în lacul Siriu
La Zoo Târgu Mureş s-a deschis Oraşul Iepuraşilor
Social vineri, 18 aprilie 2025, 13:12

La Zoo Târgu Mureş s-a deschis Oraşul Iepuraşilor

Este vorba de un padoc cu trecere, amenjat special cu căsuţe pentru iepuraşii din Grădină. Acesta a fost deschis astăzi, în Vinerea Mare, şi...

La Zoo Târgu Mureş s-a deschis Oraşul Iepuraşilor
Doi bărbați din Târgu Mureș arestați preventiv pentru trei infracțiuni de tentativă la furt calificat
Social vineri, 18 aprilie 2025, 11:47

Doi bărbați din Târgu Mureș arestați preventiv pentru trei infracțiuni de tentativă la furt calificat

Doi bărbați din Târgu Mureș au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de tentativă la furt...

Doi bărbați din Târgu Mureș arestați preventiv pentru trei infracțiuni de tentativă la furt calificat
Poşta Română a finalizat distribuirea pensiilor
Social vineri, 18 aprilie 2025, 11:45

Poşta Română a finalizat distribuirea pensiilor

Poşta Română a finalizat, înaintea Sărbătorilor de Paşte, distribuirea prestaţiilor sociale aferente lunii aprilie. Operatorul precizează...

Poşta Română a finalizat distribuirea pensiilor
Social vineri, 18 aprilie 2025, 11:00

Curse speciale spre Platoul Corneşti, de sărbători

Cu ocazia zilelor de sărbătoare (19-20-21 aprilie), autobuzele spre Platoul Cornești din Tg.Mureș revin în circulație. Este vorba de linia 45...

Curse speciale spre Platoul Corneşti, de sărbători
Social vineri, 18 aprilie 2025, 10:00

Sezonul turistic la Rimetea se deschide pe 26 aprilie

Câștigătoare a categoriei „Sate de Poveste” 2025, la Gala Destinația Anului, localitatea Rimetea își așteaptă turiștii. Pentru a...

Sezonul turistic la Rimetea se deschide pe 26 aprilie
Social vineri, 18 aprilie 2025, 09:53

S-a deschis sezonul de vizitare la Rezervaţia de Bujori din Zau de Câmpie

Custodele Rezervaţiei de Bujori de Stepă de la Zau de Câmpie, Ciprian Cenan, a anunţat înflorirea primilor bujori, sezonul oficial de vizitare...

S-a deschis sezonul de vizitare la Rezervaţia de Bujori din Zau de Câmpie
Social vineri, 18 aprilie 2025, 09:22

Creştinii ortodocşi şi catolici sunt astăzi în Vinerea Mare

Creştinii ortodocşi şi catolici sunt astăzi în Vinerea Mare, o zi în care îşi amintesc de moartea lui Iisus Hristos pe Cruce şi de aşezarea...

Creştinii ortodocşi şi catolici sunt astăzi în Vinerea Mare