Peste 200 de mii de persoane au participat, aseară, la mitingul organizat de PSD

Publicat de MIRELA ROTAR, 10 iunie 2018, 13:56
Peste 200 de mii de persoane, potrivit estimărilor agenţiei Agerpres, au participat, aseară, la mitingul organizat de PSD.
Mitingul a avut loc în Piaţa Victoriei din Capitală, sub sloganul ”Vrem prosperitate, NU Securitate!”.
Pe scena amplasată în piaţă au ţinut discursuri, între alţii, liderul PSD, Liviu Dragnea, premierul Viorica Dancilă, primarul general, Gabriela Firea, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.
Mitingul s-a încheiat după mai bine de două ore, iar la final manifestanţii au cântat imnul naţional.
Andrei Şerban:
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, susţine că mitingul organizat de PSD este o acţiune profund nedemocratică.
El spune că este o încercare de intimidare a Opoziţiei, a magistraţilor, a oamenilor liberi, a funcţionarilor şi angajaţilor din sistemul public, care nu răspund la comenzile politice, a jurnaliştilor care îşi permit să critice PSD.
Într-o postare pe Facebook, Ludovic Orban subliniază că mitingul este organizat după decizia CCR, pentru a face presiuni asupra preşedintelui României şi apreciază că un partid aflat la putere nu poate protesta împotriva lui însuşi.