Peste 20 de contracte de ucenicie în Mureș, în acest an

Publicat de MIRELA ROTAR, 14 decembrie 2018, 14:15
Ultimele modificări legislative care au intrat în vigoare luna trecută cu privire la contractele de ucenicie par a fi de bun augur pentru mureșeni.
Dacă până acum se încheiau anual doar câteva contracte, în 2018 numărul acestora a crescut, spune directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Mureș, Gheorghe Ștef:
Anul acesta am încheiat până acum 22 de contracte de ucenicie. 21 au fost pe nivelul 1, asta însemnând 12 luni, și unul pe nivelul 3 pentru 3 ani de zile, deci 22 de contracte.
Beneficiile noii legi a uceniciei sunt multiple, atât pentru angajatori care primesc compensații financiare de 2.250 de lei pe lună pentru fiecare ucenic, cât și pentru ucenici.
Vechea lege permitea doar angajarea ucenicilor care aveau cel puțin 8 clase, acum se pot încheia contracte de ucenicie și cu cei care au 4 clase.
În plus, perioada de ucenicie și stagiul profesional s-au redus de la 12 luni, cât era înainte, la 6 luni, urmând să crească perioadele pentru diferite nivele, a precizat pentru Radio Tîrgu-Mureș directorul AJOFM Mureș, Gheorghe Ștef:
Până acum erau numai nivelele 2, 3 și 4 iar acum e și nivelul 1. Asta înseamnă că se poate face ucenicie și la cei cu 4 clase, deci pe nivelul 1 și se poate beneficia de prevedere pe o perioadă de 6 luni. Până acum era numai pentru nivelele 2, 3 și 4. Nivelul 2 înseamnă cel puțin 8 clase. Era nevoie de o măsură suplimentară și un ajutor pentru ca să poată beneficia de această subvenție și cei cu 4 clase.
Prin ucenicia la locul de muncă se urmărește obținerea unei calificări pentru tinerii cu vârsta de peste 16 ani, care doresc să învețe o meserie direct la locul de muncă.
Durata timpului de muncă este de 8 ore pe zi și 40 de ore pe săptămână, iar în cazul tinerilor cu vârsta de până la 18 ani, durata timpului de muncă este de 6 ore pe zi și 30 de ore pe săptămână.
Programul de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă se finalizează printr-un certificat de calificare profesională.
Cristina Bulbescu