Peste 20.000 de angajați MAI, pregătiți să intervină
Publicat de radiomures, 29 octombrie 2017, 15:37 / actualizat: 29 octombrie 2017, 18:46
Ministerul de Interne spune că este pregătit să intervină, la nivel naţional, cu peste 20.000 de angajaţi aflaţi în serviciu – poliţişti, pompieri şi jandarmi – cu aproximativ 9.000 de mijloace tehnice de intervenţie.
Forţele aflate în teren pot fi suplimentate, în funcţie de situaţie, cu peste 15.000 de angajaţi şi aproximativ 2.000 de mijloace tehnice de intervenţie.
MAI le recomandă şoferilor să nu plece la drum în zonele montane fără anvelope de iarnă şi să respecte indicaţiile Poliţiei Rutiere.
De asemenea, avertizează că pe măsură ce anumite segmente de drum vor reprezenta risc pentru circulaţia rutieră, acestea vor fi închise şi se vor anunţa rute alternative.
Avertizările meteorologice de vreme severă au intrat în vigoare în această dimineaţă, la ora 10.00, şi vor fi valabile până mâine la ora 23.00.
Vântul va sulfa cu putere, iar vremea se va răci în toată ţara, în timp ce în vestul, centrul şi nordul ţării vor fi ploi pe arii extinse. De asemenea, va ninge în toate zonele montane şi va fi viscol.