Peste 2 milioane de lei pentru restaurarea bisericii fortificate din Saschiz
Publicat de radiomures, 22 mai 2017, 17:04
Ansamblul Bisericii Fortificate Saschiz, una dintre cele șapte biserici de acest gen din România incluse în patrimoniul mondial UNESCO, va obține peste două milioane lei finanțare nerambursabilă pentru executarea de lucrări de reparații și conservare.
Din această sumă 2 milioane reprezintă finanțarea nerambursabilă solicitată, iar restul de 25 de mii de lei e cofinantarea asigurată de către beneficiarul proiectului, Parohia Evanghelică Saschiz.
Contractul de finanțare a fost semnat azi, la Alba Iulia, de reprezentantul Parohiei Evanghelice Saschiz, Johannes Halmen, și de Simion Cretu, director general ADR Centru.
Biserica de la Saschiz, Mureș, face parte din patrimoniul mondial UNESCO.
Turnul din Saschiz, înalt de 10 metri, este una dintre cele mai frumoase construcții medievale din Transilvania, aparținând, ca și Biserica fortificată, arhitecturii săsești de secol XV.
Proiectul de restaurare urmează să fie gata până la finalul anului 2019.
Alina Andrei