Peste 2.000 de vouchere pentru dosarele necesare în tratamentul fără interferon

Publicat de radiomures, 9 noiembrie 2015, 16:43
Un număr de 2.145 de vouchere au fost distribuite către medici, până la data de 6 noiembrie, pentru întocmirea dosarelor necesare în tratamentul fără interferon al hepatitei virale C şi cirozei hepatice C.
Potrivit unui comunicat al Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate, 925 de pacienţi au intrat în posesia acestor vouchere, în baza cărora au fost efectuate investigaţii pentru 801 pacienţi.
Până în prezent, laboratoarele au prelucrat 457 de seturi de investigaţii.
Rezultatele investigaţiilor efectuate până acum arată că doar 60% dintre pacienţi îndeplinesc criteriile necesare pentru accesul la tratament fără interferon.
Foto: www.dcnews.ro