Peste 1500 de sancțiuni aplicate de polițiștii mureșeni în acest week-end

Publicat de radiomures, 27 aprilie 2015, 14:19
Sancțiunile din perioada 24-26 aprilie s-au referit la acțiuni antisociale, menţinerea ordinii şi siguranţei publice și la infracțiuni rutiere.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș, Andreea Pop, a precizat că au fost constatate 10 infracţiuni judiciare şi la regimul circulaţiei, dintre care 9 în flagrant delict.
Cu această ocazie, au fost aplicate 561 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 109.173 de lei. De asemenea, s-au dat 531 de sancţiuni, de încălcare a normelor privind circulaţia pe drumurile publice şi 422 pentru încălcarea regimului legal de viteză. Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 15 de permise de conducere şi au retras 8 certificate de înmatriculare.
Vali Russu
Foto: citynews.ro