Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Peste 15.000 de turiști sunt așteptați în acest weeekend la ”Sighișoara Medievală”

Peste 15.000 de turiști sunt așteptați în acest weeekend la ”Sighișoara Medievală”
Foto: Sursa foto: Primaria Sighișoara

Publicat de Rotar Mirela, 29 iulie 2022, 12:30

Primul festival medieval din România – Festivalul „Sighișoara Medievală” se va desfășura în acest an sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române.

Ajuns la cea de-a 28– a ediție, festivalul surprinde, pe parcursul celor trei zile, stilul medieval, cu ajutorul celor peste 100 de artiști prezenți.

Vizitatorii vor avea parte începând de azi de muzică și dansuri medievale, piese de teatru, animații și teatru pentru copii, ateliere și tabere meșteșugărești, cavaleri, domnițe, războinici, trubaduri și menestreli. Toate într-o atmosferă medievală reală, în Cetatea Sighișoarei.

Primarul Iulian Sârbu:

Festivalul ”Sighișoara Medievală” își păstrează autenticitatea. Este cel mai important lucru, ca acest festival, de la an la an, să fie cât mai autentic, astfel încât turiștii și sighișorenii să fie parte din acest eveniment. Tema este pur și simplu Sighișoara Medievală. Nu ne-am dus pe o temă anume pentru că am preferat să lăsăm artiștii să spună cuvântul, să îi lăsăm pe toți cei implicați în organizarea acestui eveniment să își pună amprenta, astfel încât să creăm un climat cât mai autentic.

Locurile de cazare sunt în totalitate ocupate în Sighișoara, dar primăria va informa constant turiștii dacă vor apărea locuri disponibile. Primarul Iulian Sârbu:

Estimarea noastră, față de 11.000, anul trecut, este de 15.000, dar se pare că vom depăși acest număr de turiști, având în vedere fluxul mare de turiști care se află în acest moment în oraș. Locurile de cazare s-au epuizat dar, prin centrul primăriei de informare turistică am făcut astfel încât toți cei care mai au spații de cazare sau, din diferite motive, li se eliberează niște camere, să le comunice și să le promoveze astfel încât să ajutăm cât mai mulți turiști.

Prima zi a festivalului va debuta cu Parada participanților și se va încheia cu un concert extraordinar susținut de Trupa Bucovina.

Duminică, în ultima zi a Festivalului „Sighișoara Medievală”, pe scenă va urca Trupa Cargo, iar Festivalul „Sighișoara Medievală” se încheie cu un Foc de artificii.

Intrarea în Cetatea Medievală este liberă.

Raluca Creț

Piața Mare din Sibiu găzduiește, până pe 22 aprilie, Târgul de Paște
Eveniment joi, 17 aprilie 2025, 13:01

Piața Mare din Sibiu găzduiește, până pe 22 aprilie, Târgul de Paște

La Sibiu se desfășoară, până marți 22 aprilie, Târgul de Paște, în Piața Mare din Centrul Istoric. Sunt peste 50 de căsuțe din lemn cu...

Piața Mare din Sibiu găzduiește, până pe 22 aprilie, Târgul de Paște
Joia Mare – Ziua în care creștinii își amintesc de Cina cea de Taină
Eveniment joi, 17 aprilie 2025, 10:47

Joia Mare – Ziua în care creștinii își amintesc de Cina cea de Taină

Creştinii ortodocşi şi catolici sunt astăzi în Joia Mare, ziua în care îşi amintesc de Cina cea de Taină, de arestarea şi judecarea lui...

Joia Mare – Ziua în care creștinii își amintesc de Cina cea de Taină
Program diversificat la Noaptea Muzeelor de la Târgu Mureș
Eveniment miercuri, 16 aprilie 2025, 13:26

Program diversificat la Noaptea Muzeelor de la Târgu Mureș

Sub coordonarea Muzeului Județean Mureș, evenimentul ce va avea loc luna viitoare va reuni peste 30 de parteneri din toate zonele orașului. De la...

Program diversificat la Noaptea Muzeelor de la Târgu Mureș
A început Târgul de Paşte al ONG-urilor
Eveniment miercuri, 16 aprilie 2025, 11:30

A început Târgul de Paşte al ONG-urilor

Evenimentul este organizat de Muzeul Județean Mureș, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș. Târgul este găzduit de...

A început Târgul de Paşte al ONG-urilor
Eveniment miercuri, 16 aprilie 2025, 10:37

Paştele sărbătorit la Castelul Bran

De Paște, la castelul Bran au loc o expoziţie de fotografie şi o instalaţie de obiecte ce prezintă obiceiuri pascale din localitatea Mândra...

Paştele sărbătorit la Castelul Bran
Eveniment marți, 15 aprilie 2025, 15:18

Zece proiecte realizate prin Fondul Științescu au fost prezentate astăzi la Brașov

Fundația Comunitară Brașov și Inspectoratul Județean Brașov au organizat astăzi Gala Științescu 7.0, un eveniment care celebrează pasiunea...

Zece proiecte realizate prin Fondul Științescu au fost prezentate astăzi la Brașov
Eveniment marți, 15 aprilie 2025, 15:10

Ateliere şi maraton de încondeiat ouă pentru Paşti, la Sfântu Gheorghe

O fundaţie din Sfântu Gheorghe va organiza şi anul acesta un maraton de încondeiat ouă de Paşti, cu o durată de 17 ore. ‘Noaptea...

Ateliere şi maraton de încondeiat ouă pentru Paşti, la Sfântu Gheorghe
Eveniment marți, 15 aprilie 2025, 14:33

Lovire sau alte violențe și distrugere, la Școala Gimnazială George Coșbuc din Târgu Mureș

Poliția municipiului Târgu Mureș a fost sesizată azi, în jurul orei 11.00 de către reprezentanții unei școli gimnaziale cu privire la un...

Lovire sau alte violențe și distrugere, la Școala Gimnazială George Coșbuc din Târgu Mureș