Peste 11.000 de solicitări privind sprijinul financiar oferit de stat pentru fertilizare in vitro

Publicat de Andrei Borz, 7 martie 2023, 20:03
Peste 11.000 de solicitări privind sprijinul financiar oferit de stat pentru fertilizare in vitro au fost primite de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, din decembrie, anul trecut, de când a fost lansat acest program.
Ministrul de resort, Gabriela Firea, a făcut publice date potrivit cărora, aproape un sfert din sarcinile existente în momentul de faţă în România sunt obţinute cu ajutorul tratamentelor de fertilizare, faţă de o medie de 18% în ultimii 5 ani.
Gabriela Firea a vorbit şi despre stadiul procesării cererilor:
3.000 deja sunt eligibile, 1.000 deja sunt semnate contractele. Dosarele care nu au fost acum complete nu au fost declarate neeligibile. Mi s-a părut normal şi firesc să eliminăm cât se poate de mult orice barieră birocratică. Problema stresului este una foarte mare în cazul acestor cupluri. De asemenea, problema financiară este una ridicată. Ieri am lansat deja platforma pentru a fi primite, mai simplu, a fi procesate, de asemenea, mai rapid toate aceste solicitări pentru a obţine acest decont, extrem de important, pentru procedura de fertilizare in vitro şi vreau să precizez că pot fi realizate trei deconturi pe an. De asemenea, am crescut vârsta de la 42 la 45 de ani.