Peste 1000 de petarde, confiscate de polițiștii mureșeni
Publicat de radiomures, 28 decembrie 2016, 14:09
Acestea au fost ridicate în urma unor acţiuni desfăşurate ieri în localităţile Bălăuşeri şi Oarba de Mureş, a precizat purtătorul de cuvânt al IJP Mureș, Andreea Pop:
La data de 27 decembrie, poliţiştii au acţionat pe raza localităţilor Bălăuşeri şi Oarba de Mureş, pentru identificarea persoanelor neautorizate care deţin în scop de comercializare articole pirotehnice. Cu această ocazie au fost identificate trei persoane din localităţile Senereuş şi Oarba de Mureş. Poliţiştii au ridicat în vederea confiscării 1048 de petarde din clasa F2 şi 41 de petarde din clasa F3, ambele fiind interzise a fi deţinute de către persoanele fizice.”
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunii de efectuarea fără drept a oricăror operaţiuni cu articole pirotehnice, faptă ce se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 1 an.
Acțiunile polițiștilor, de verificare a materialelor pirotehnice deținute ilegal vor continua până după Revelion.
Polițiștii atrag atenția că persoanele neautorizate pot folosi doar materialele pirotehnice din categoria FI, în care sunt incluse obiectele pirotehnice care prezintă un risc foarte scăzut, un nivel de zgomot neglijabil şi care sunt destinate utilizării în spaţii restrânse. Acestea pot fi achiziţionate doar de la persoanele autorizate, fiind inscripţionate cu „F1”. Din această categorie nu fac parte petardele.
Totodată, le recomandă părinţilor să supravegheze copiii cu atenţie, deoarece aceştia pot fi expuşi incidentelor survenite în urma folosirii necorespunzătoare a obiectelor de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice.
Valeriu Russu