Peste 1000 de păsări şi animale mici vor putea fi văzute în cadrul unei expoziţii la Sfântu Gheorghe
Publicat de MIRELA ROTAR, 1 februarie 2018, 12:39
Preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Păsări şi Animale Mici din judeţul Covasna, Bartha Balazs a declarat că printre cele 1150 de exponate se numără porumbei, găini, iepuri şi raţe, unele dintre ele medaliate la competiţii naţionale sau internaţionale.
Potrivit acestuia, păsările şi animalele mici aparţin unui număr de 77 de crescători din judeţele Covasna şi Harghita, care le cresc din hobby.
Bartha Balazs a mai spus că expoziţia se află la cea de-a 16-a ediţie şi se bucură de un foarte mare succes în rândul publicului, în special în rândul copiilor, în fiecare an fiind vizitată de aproximativ 1500 de persoane.
Deschiderea oficială a expoziţiei va avea loc vineri, de la ora 11 şi va fi vizitată până duminică.
În cadrul tradiţionalei tombole organizate cu prilejul expoziţiei vor putea fi câştigate animale mici şi păsări, cărţi şi furaje pentru animale.
Mara Deleanu