Peste 1000 de angajați și beneficiari ai DGASPC Mureș s-au vaccinat împotriva COVID-19

Publicat de Corina Muntean, 25 ianuarie 2021, 15:47
Județul Mureș se află pe primul loc la nivel național în ceea ce privește ponderea opțiunilor de vaccinare în rândul beneficiarilor serviciilor oferite de DGASPC Mureș, 24% dintre ei înscriindu-se la vaccinare.
Rezidenții și personalul DGASPC sunt vaccinați în continuare fără a fi nevoie ca aceștia să se deplaseze întrucât sunt disponibile echipe mobile de vaccinare.
Până duminică au fost vaccinați peste 300 de angajați și aproape 700 de beneficiari, spune purtătorul de cuvânt al DGASPC Mureș, Doru Constantin:
Până la data de 24 ianuarie pot să vă spun că s-au vaccinat un număr de 359 de angajați din centrele rezidențiale pentru persoanele adulte cu dizabilități și un cămin pentru persoane vârstnice și 687 de beneficiari. Aș mai dori să adaug că s-au vaccinat și 11 copii cu dizabilități și vârste între 16 și 18 ani s-au vaccinat cu acordul reprezentantului legal.
Până în prezent, 1092 de beneficiari ai serviciilor de asistență socială și-au exprimat dorința de a fi vaccinați iar campania de inoculare va continua până când toți cei care își doresc vor fi imunizați.
Vlad Todoran