Peste 100 de persoane dispărute au fost depistate de poliţiştii români

Publicat de radiomures, 23 ianuarie 2016, 17:30
În perioada 15-21 ianuarie, polițiștii din întreaga tară au depistat 132 de persoane semnalate ca fiind dispărute, dintre care 87 de minori, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Minorii găsiţi de poliţişti au fost încredinţaţi familiilor sau internaţi în centre pentru minori şi nu au fost victime ale vreunei infracţiuni.
De asemenea, au fost depistate 69 de persoane urmărite în temeiul legii. Dintre acestea, 48 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, 11 aveau mandate de arestare preventivă, 5 persoane aveau emise pe numele lor mandate european de arestare, iar în cinci situaţii existau emise sentinţe penale de internare.
Foto: www.informatiadeseverin.ro