Peste 1.900 de elevi din Covasna participă la simularea Evaluării Naţionale
Publicat de radiomures, 18 noiembrie 2016, 16:09
Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean a precizat că la examenele de simulare vor lua parte 1.902 elevi de clasa a VIII-a, dintre care 550 sunt înscrişi la secţia română şi 1.350 la secţia maghiară.
Simularea evaluării va fi coordonată la nivelul fiecărei şcoli de către o comisie numită prin decizie internă, condusă de directorul unităţii de învăţământ. Testările vor începe pe 22 noiembrie cu proba de Limba şi literatura română, urmată pe 23 noiembrie de proba de Limba şi literatura maghiară şi pe 24 noiembrie de Matematică.
Subiectele vor fi elaborate la nivelul ISJ Covasna de către inspectorii de specialitate, iar notele obţinute vor fi trecute în catalog.
Simularea examenului de Bacalaureat va avea loc în perioada 6-8 decembrie.