Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Peste 1.500 de persoane au participat astăzi la concursul de directori din judeţul Mureş

Peste 1.500 de persoane au participat astăzi la concursul de directori din judeţul Mureş
Foto: Foto: RTM

Publicat de radiomures, 12 octombrie 2016, 17:00

Celor 257 de candidaţi li s-au adăugat o comisie formată din 6 persoane, reprezentanţi ai şcolii, ai Primăriei, ai Consiliului Local şi al părinţilor.
Candidaţii au început examenul cu 20 de minute întârziere, din cauza transmiterii subiectelor, iar imediat după proba scrisă, în jurul orei 13, au intrat în evaluarea comisiilor.
Vicepreşedintele Sindicatului „Spiru Haret” Mureş, Maria Rezi, a arătat că se puteau găsi alte soluţii pentru evitarea aglomeraţiei în centrul de concurs.

Etapa aceasta este cea mai prost făcută dintre toate, pentru că se putea foarte frumos face o comisie a Inspectoratului Şcolar şi formată din metodişti, oameni de valoare din judeţ, şi nu era acest mare amalgam de oameni, scoşi din şcoli, scoşi din primării, plus observatorii. Putea mai lămurit să se facă, dar sunt coordonatorii de fiecare zonă care ştiu exact ce au de făcut.”

Membrii comisiilor şi-au luat astăzi zi liberă, pentru a putea veni la Tîrgu-Mureş pentru concurs.
Primarul oraşului Sărmaşu, Ioan Mocean:

Este o nebunie în stil românesc, mi se pare, pur românesc, să aduni comisii din tot judeţul Mureş, când se putea foarte simplu comisia care corectează lucrările să îşi asume, iar noi să lucrăm conform metodologiei pe evaluarea CV-urilor şi ceea ce trebuie să facă comisiile locale.”

Inspectorul şcolar general adjunct al judeţului Mureş, a arătat că, până la această oră, nu s-au înregistrat probleme în desfăşurarea concursului.
Illes Ildiko:

Foarte multă lume, tot judeţul participă, toate comunele, reprezentanţii comunelor, ai şcolilor, înseamnă că sunt interesaţi de soarta şcolii şi a comunităţii. Toţi concură pentru o funcţie, aici sunt reprezentanţii comunităţilor şi cred că i-au trimis pe cei mai buni.”

Interviul și evaluarea CV-ului se vor desfășura în perioada 17 octombrie – 17 noiembrie.
Afişarea rezultatelor concursului este programată în data de 18 noiembrie, fiind urmată de o perioadă alocată depunerii contestaţiilor, între 21 şi 23 noiembrie.
Soluţionarea contestaţiior şi afişarea rezultatelor finale sunt prevăzute pentru intervalul 24 noiembrie – 9 decembrie.
Ultima etapă a concursului, respectiv validarea în consiliul de administraţie al inspectoratului a rezultatelor finale și transmiterea acestora la minister, este programată în data de 16 decembrie.

Raluca Creţ

Cursurile se pot desfăşura online la școlile care vor fi centre de examen la Bacalaureat
Cultură-educaţie miercuri, 16 aprilie 2025, 15:18

Cursurile se pot desfăşura online la școlile care vor fi centre de examen la Bacalaureat

Cursurile se vor putea desfăşura în format online asincron în unităţile de învăţământ desemnate centre de examen sau din care provin...

Cursurile se pot desfăşura online la școlile care vor fi centre de examen la Bacalaureat
Elevii din cele mai multe județe din țară, dar și din capitală, vor avea anul viitor așa-numita „vacanță de schi”
Cultură-educaţie marți, 15 aprilie 2025, 13:04

Elevii din cele mai multe județe din țară, dar și din capitală, vor avea anul viitor așa-numita „vacanță de schi”

Elevii din cele mai multe județe din țară, dar și din capitală, vor avea anul viitor așa-numita „vacanță de schi”, în perioada 16-22...

Elevii din cele mai multe județe din țară, dar și din capitală, vor avea anul viitor așa-numita „vacanță de schi”
Începe Concursul de cultură și educație financiar-contabilă la Târgu Mureș
Cultură-educaţie marți, 15 aprilie 2025, 12:19

Începe Concursul de cultură și educație financiar-contabilă la Târgu Mureș

Faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă se desfășoară astăzi, la Liceul Tehnologic „Electromureș” din...

Începe Concursul de cultură și educație financiar-contabilă la Târgu Mureș
Peste 450 de table electronice au intrat în dotarea unităţilor şcolare din Miercurea Ciuc
Cultură-educaţie luni, 14 aprilie 2025, 16:52

Peste 450 de table electronice au intrat în dotarea unităţilor şcolare din Miercurea Ciuc

Peste 450 de table electronice, achiziţionate de către autorităţile locale din Miercurea Ciuc printr-un proiect finanţat din fonduri europene...

Peste 450 de table electronice au intrat în dotarea unităţilor şcolare din Miercurea Ciuc
Cultură-educaţie duminică, 13 aprilie 2025, 09:14

Astăzi este ultima zi în care poate fi vizitat Târgul de Carte Gaudeamus Radio România în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca

Mii de oameni au trecut, deja, pe la standurile prezente la eveniment – relatează Claudiu Pădurean. De la standurile amenajate în...

Astăzi este ultima zi în care poate fi vizitat Târgul de Carte Gaudeamus Radio România în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca
Cultură-educaţie vineri, 11 aprilie 2025, 11:10

Tezaur dacic din argint, descoperit la Breaza, în județul Mureș

Un tezaur din argint de 550 de grame a fost descoperit, în această primăvară, de două persoane, în comuna Breaza, de lângă Reghin. Tezaurul...

Tezaur dacic din argint, descoperit la Breaza, în județul Mureș
Cultură-educaţie joi, 10 aprilie 2025, 14:10

Directorul de imagine Florin Mihăilescu, premiat pentru întreaga activitate la Gala Gopo 2025

Florin Mihăilescu, unul dintre cei mai talentați și prolifici directori de imagine din cinematografia românească, va primi Premiul pentru...

Directorul de imagine Florin Mihăilescu, premiat pentru întreaga activitate la Gala Gopo 2025
Cultură-educaţie joi, 10 aprilie 2025, 13:07

Atelier Blerta și Jeon Neziraj la Universitatea de Arte din Târgu Mureș

În perioada 10-13 aprilie va avea loc la Universitatea de Arte Târgu Mureș atelierul susținut de regizoarea Blerta Neziraj și dramaturgul Jeton...

Atelier Blerta și Jeon Neziraj la Universitatea de Arte din Târgu Mureș