Peste 1.200 de ovine vor fi sacrificate la Luduș, în urma apariţiei scrapiei

Publicat de Corina Muntean, 2 noiembrie 2018, 16:20
Anunțul a fost făcut astăzi, în şedinţa Colegiului Prefectural, de şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare Mureş, Kincses Sandor, care a precizat că s-a confirmat contaminarea cu scrapie la trei oi.
Fenomenul se repetă, spune șeful DSV, după ce anul trecut, în aceeași zonă, au fost identificate 22 de oi cu scrapie, fiind sacrificate aproape 700 de exemplare:
Avem două focare noi în Luduş, confirmate în cursul săptămânii. Sunt două exploataţii cu un număr total de 1.250 de ovine, dintre care au fost trei probe pozitive. Animalele au fost evaluate şi în cursul săptămânii viitoare urmează sacrificarea tuturor efectivelor. Se reexaminează fiecare animal, cele pozitive se elimină prin incinerare, și restul se pot da în consum fără restricţii. Există două variante, fie genotiparea, o procedură mult mai de durată, fie sacrificarea. Este opţiunea proprietarilor, fiindcă restricţiile se ridică mult mai repede.”
În județul Mureș mai fost confirmat un focar de scrapie, la Sovata, în luna februarie, fiind sacrificate aproximativ 2.000 de animale.
Șeful Direcției Sanitar-Veterinare Mureș, Kincses Sandor, a mai spus că boala se propagă prin neecarisarea ovinelor moarte. Proprietarii de ovine au obligaţia să anunţe moartea animalelor, iar ovinele moarte de peste 18 luni trebuie aduse la laborator şi examinate.
Valeriu Russu